Primarul din Mărășești, călcat iar de mascați! Edilul fura curent de la o sală de sport, pentru a-și încărca mașina electrică

Primarul din Mărășești, călcat iar de mascați! Edilul fura curent de la o sală de sport, pentru a-și încărca mașina electrică
Primarul din Mărășești, călcat iar de mascați! Edilul fura curent de la o sală de sport, pentru a-și încărca mașina electrică / Foto: Captură YouTube
Publicat: 11/08/2022, 11:17

Valerică Chitic, primarul Mărășeștiului din anul 2008, a mai făcut obiectul unui dosar penal în care a fost reținut pentru 24 de ore în urmă cu mai puțin de două luni.

Locuințele și sediile firmelor primarului orașului Odobești, Valerică Chitic, sunt din nou percheziționate joi dimineață, 11 august, într-un nou dosar pe numele edilului.

De data aceasta, edilul este acuzat de luare de mită, delapidare și furt de curent electric, după cum ne-au precizat procurorii.

Anchetatorii spun că Valerică Chitic ar fi cerut mită mai mulți miei unui cioban, care avea pășune pe terenul primăriei, pe care l-a amenințat că în caz contrar îi va lăsa fără pământ.

În ce privește furtul de curent electric, procurorii au aflat că Valerică Chitic deținea un garaj lângă sala de sport a orașului, administrată de primărie, garaj alimentat de la rețeaua electrică a sălii de sport.

Anchetatorii spun că edilul alimenta noaptea, cu curent, mașina electrică din garaj. Perchezițiile sunt în prezent în desfășuruare și nu se cunoaște deocamdată dacă se va lua o măsură preventivă.

Declarațiile poliției

„La această oră, pe raza oraşului Mărăşeşti sunt în desfăşurare patru percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de abuz in serviciu, delapidare şi fals in înscrisuri sub semnătură privată”, potrivit unei informări a poliţiei.

Primarul, reținut într-un alt dosar

Valerică Chitic a mai fost în iunie subiectul unui dosar penal. Acesta a fost reținut pe 22 iunie, fiind învinuit pentru șapte capete de acuzare: folosirea funcţiei pentru a favoriza alte persoane, delapidare, instigare la fals intelectual, folosirea cu rea-credinţă de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu pentru a favoriza altă societate, instigare la abuz în serviciu, constituire de grup infracţional. Potrivit procurorilor, aceste fapte ar fi fost comise în cursul anilor 2021 şi 2022. Edilul ar fi folosit firma unde soţia sa figura ca administrator pentru acest program. „În loc de masă caldă, primarul dădea în şcoală un sandwich cu şuncă, ceva banal, iar el era beneficiarul resurselor financiare”, spun surse din anchetă.

Restaurant propriu, renovat din banii contribuabililor

Primarul mai este acuzat că a folosit forța fizică din primărie, cât și banii orașului, pentru renovarea restaurantului său din centrul orașului.

Deocamdată, nu a fost calculat încă un prejudiciu de către anchetatori, fiind nevoie de o expertiză financiară.

Valerică Chitic conduce primăria Mărășești din anul 2008, perioadă în care a schimbat mai multe partide: PDL, PNL și PSD.

Edilul nu este la prima abatere de la legea penală. În 2019, primarul PSD a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare pentru conflict de interese, cu amânarea executării pedepsei, ceea ce i-a permis să candideze și să câștige un nou mandat în anul 2020.

Tot acesta mai are un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de participație improprie la furt calificat.

Primarul și câțiva angajați ai primăriei sunt învinuiți că ar fi vândut la fier vechi mai multe bunuri ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, scrie adevărul.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×